CENTRU INTEGRAT DE RECUPERARE MEDICALĂ Centrul de recuperare Galen vă oferă servicii complete de recuperare medicală (fizioterapie, kinetoterapie și masaj)
TENS reprezintă o modalitate netraumatizantă de combatere a sindromului algic acut și cronic, de diverse cauze, utilizând curenți cu impulsuri dreptunghiulare de joasă frecvență. Stimulii electrici utilizaţi în perimetrul acestui gen de terapie, se apropie mult, prin forma lor, de stimulii biologici naturali elaboraţi de celula nervoasă.
Această tehnică terapeutică, s-a dovedit a fi un instrument eficient, atât în reducerea sau suprimarea unor algii “curente”, cât şi în varii artralgii, dureri dureri craniene, post-operatorii, nevralgii post-herpetice, durerile “focale” din patologia canceroasă.
Ce presupune tehnica aplicației curenților de stimulare nervoasă?
- Poziționarea adecvată a electrozilor cu amplasarea lor pe locul dureros, în vecinatatea lui, la nivelul rădăcinii nervoase principale a nervului periferic ce străbate regiunea dureroasă, pe zonele de referire a durerii si a punctelor trigger. Polaritatea electrozilor nu are importanță.
- Dozarea intensității, care trebuie aleasă în așa fel încât să se închidă poarta pentru influxurile dureroase. Pacientul va resimți o senzație de vibrație sau furnicătură.
- Alegerea frecvenței se face prin tatonare.
- Durata impulsului trebuie să fie reglabilă și adaptată frecvenței.
- Durata sedinței poate fi aleasă între 20 minute și o oră.
- Frecvența sedințelor în timp se stabilește de comun acord cu medicul specialist, în concordanță cu patologia tratată.
Indicații terapeutice
Sfera indicațiilor acestei metode electroterapeutice este largă și cuprinde:
- Afecțiunile reumatice cronice degenerative, inflamatorii și abarticular;
- Stările dureroase posttraumatice;
- Sindromul algic din afecțiunile neurologice periferice, nevralgiile postherpetice, durerile fantomă post amputație de membre;
- Sindromul algic post anestezie, stările dureroase acute și cronice postoperatorii;
- Cicatricile, aderentele dureroase postoperatorii;
- Durerile din anurii si neoplazii (anuria sau anurezia are loc atunci când rinichii nu produc urină iar neoplazia este procesul de formare a țesutului tumoral, indiferent că vorbim de o masă benignă sau malignă).
Principalele contraindicații
Principalele contraindicații ale aplicației TENS sunt:
- Stările dureroase tratabile prin alte mijloace;
- Purtătorii de pacemaker cardiac sau de stimulator al nodului sinocarotidian;
- Hipersensibilitatea la curent;
- Sarcina în primul trimestru;
- Tulburările de sensibilitate cutanată sau leziunile tegumentare;
- Sindroamele dureroase de origine talamică (Talamusul este o structură a creierului care servește ca punct de intersecție pentru mai multe căi neuronale. Leziunea sa provoacă sindromul talamic, un tablou clinic care declanșează diferite simptome, cu predominanță a durerii talamice).