(alții decât curenții diadinamici)

Aceştia au efecte fiziologice specifice,diferite de cele ale curentului continuu. Prin intermediul variatelor tipologii de semnale, ce intră in componenţa acestei categorii terapeutice, pot fi obţinute efecte, pe care curentul continuu nu le poate realiza.

Categorii de curenți cu impulsuri

1. Curentul faradic
2. Curentul exponenţial; trapezoidal; dreptunghiular; triunghiular

Aceste tipuri de curenţi, utilizate sub formă de impuls unitar, succesiuni continue, trenuri de impulsuri (modulate în frecvenţă sau/şi amplitudine sau nemodulate), au aplicabilitate în:

• excitarea selectivă a fibrelor nervoase şi musculare, după poliomielite şi leziuni nervoase;
• tratamentul musculaturii netede în cazul constipaţiilor cronice, în atonia postoperatorie a vezicii şi în inerţia uterină;
• tratarea selectivă a paraliziilor muşchilor total denervaţi (paralizii uşoare şi leziuni de neuron periferic);
• blocarea şi tratarea atrofiilor, slăbirii musculare;
• pentru gimnastica respiratorie şi exerciţii intenţionale (volitive);
• tratarea paraliziilor spastice în pareze cerebrale postnatale;
• leziuni traumatice ale sistemului cerebral şi medular;
• pareze spastice în scleroza multiplă;
• pareze spastice uşoare după apoplexii şi în special în stări algice la hemiplegici.

Aplicații ale terapiei prin curenți cu impulsuri

Terapia prin curenţi de excitaţie în paralizia spastică

Pentru tratarea musculaturii spastice, este aplicată metoda elaborată de Hufschmidt în 1968, constând în utilizarea a două circuite de excitaţie independente (separate) între ele, decalate în timp, dar sincronizate
electronic, fiecare din circuite conţinând câte doi electrozi de excitaţie.

Se indică în:

• spasticităţile din sindromul de neuron motor central;
• paraliziile cerebrale infantile;
• traumatisme vertebrale cu interesare mielică;
• hemipareze spastice după AVC;
• boala Parkinson;
• pareze spastice din scleroza în plăci

Stimularea musculaturii normal inervate

Indicații terapeutice:

• hipotrofii şi atrofii musculare de inactivitate, provocate fie de imobilizări prelungite (aparat gipsat, fixatoare externe, imobilizări prelungite la pat), fie de patologie articulară cu redoare, limitare marcată a amplitudinii de mişcare pe diferite planuri, ceea ce obligă muşchiul efector la inactivitate;
• musculatură hipotrofiată sau contractată în tulburări de statică a coloanei vertebrale, cum întâlnim în cifoscolioză;
• hipotrofia de inactivitate a vârstnicilor, sedentarilor, depresivilor
• electrogimnastica musculaturii respiratorii (in tulburări de ventilaţie)
• stimularea musculaturii abdominale flaşte hipotone (în constipaţii atone, postnaşteri)
• în afecţiuni însoţite de pierderea sensibilităţii kinestezice (prin repaus prelungit la pat, la comatoşi sau la cei ce depind de anumite aparate de menţinere a unei funcţii vitale)
• ca scop special de utilizare amintim stimularea mişcărilor voluntare, prin feed-back senzitivo-motor de la receptorii tendino-musculari (în sechele de poliomielită).

Stimularea musculaturii parţial sau total denervate

Lezarea sau întreruperea căii de comandă motorie (nervul periferic) duce la suferinţă neuro-musculară cu instalarea rapidă a hipotrofiilor şi a atrofiilor musculare, care încep să apară în primele 72 de ore.

În această situaţie, fibra musculară nu mai răspunde la impuls electric cu declanşare bruscă, cum e impulsul dreptunghiular (rectangular), ci va răspunde la impulsuri cu pantă lentă de creştere, cum e impulsul exponenţial sau cel triunghiular cu pantă de creştere exponenţială.