Mișcă-te cu ușurință, simte-te mai puternic(ă), trăiește fără durere! Călătotia ta începe aici!

Despre noi

Centrul de recuperare Galen vă așteaptă vă așteaptă cu servicii integrate de fizioterapie, kinetoterapie și masaj. Alegeți să vă tratați într-un centru unde beneficiați de aparatură modernă, profesionalism, curățenie și prețuri accesibile!

Un centru de recuperare ultramodern în Giurgiu

Aici găsiți ce este normal într-un cabinet de recuperare medicală: servicii de calitate, atitudinea personalului îndreptată spre rezolvarea problemei dvs., încredere! Clinica “GALEN” este întotdeauna aproape atunci când dumneavoastră aveți nevoie, oferindu-vă o gamă largă de tratamente neinvazive pentru tratarea eficientă a durerii!

Centrul de recuperare Galen vă oferă servicii complete de recuperare medicală (fizioterapie, kinetoterapie și masaj) într-un spațiu clinic modern aflat în orașul Giurgiu. Oferim tratamente profesionale, personal calificat, aparatură de ultimă generație și prețuri avantajoase. Suntem parteneri SIGNAL IDUNA și CAS Giurgiu.

Specialiști în recuperare medicală

În centrul nostru de recuperare sunteți pe mâini bune! Din echipa noastră fac parte doar terapeuți competenți, profesioniști și empatici.

constantin
Dr. Constantin Zanfira

Medic specialist medicină fizică și de reabilitare

Ifteni Maria

Asistent medical BFKT

marius
Marius Julan

Kinetoterapeut

andreea
Andreea Falcă

Kinetoterapeut

Woman doctor wearing lab coat with stethoscope isolated
Cristina Dumitrașcu

Asistent medical BFKT

Mihaela Dincă

Asistent medical / Recepționer

La Galen Recuperare Medicală investim în permanență în cele mai moderne echipamente de electroterapie și nu numai pentru a putea să vă oferim tratamente eficiente, rapide și de calitate de fiecare dată și mai ales atunci când durerea resimțită fnu vă dă pace.

Clinica Galen folosește numai aparate nou achiziționate și niciodată unele second-hand. Avem încheiate contracte de service iar profesioniști din domeniu ne verifică echipamentele de câteva ori pe an. Orice problemă tehnică este rapid soluționată pentru a ne asigura de siguranța tratamentelor oferite. 

Tratamentele de electroterapie sunt 100% sigure și noi suntem mereu în căutarea altor soluții eficiente și moderne de tratament în recuperarea medicală.

Aparatură de ultimă generație

Am achiziționat aparatură modernă pentru centrul de recuperare Galen. Pentru majoritatea aparatelor de fizioterapie am ales marca Chattanooga, Winback, BTL, acestea fiind unele dintre cele mai cunoscute de pe piața de profil. 

Spațiu la nivel european

Am achiziționat aparatură modernă pentru centrul de recuperare Galen. Pentru majoritatea aparatelor de fizioterapie am ales marca Chattanooga, Winback, BTL, acestea fiind unele dintre cele mai cunoscute de pe piața de profil. 

Terapeuți profesioniști și dedicați pacienților

În centrul Galen recuperare medicală vă stau la dispoziție un medic specialist, două asistente medicale BFKT, un kinetoterapeut și o asistentă medicală. Toți angajații noștri sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ de profil și dețin certificate de liberă practică și asigurare malpraxis. Aceștia sunt gata să vă redea sănătatea și starea de bine!

Galen din Pergamon, celebru medic grec

La Roma acumulează experiență, face demonstrații de anatomie, rezolvă cazuri cărora alți medici nu le dădeau de cap, învață foarte mult, se perfecționează continuu și ține prelegeri. Cariera bogată a lui Galen, cunoștințele sale și o prietenie cu profesorul de filozofie Eudemus îi măresc reputația de medic și filozof. Revine în Pergamum în 166, dar în 168 este rechemat la Roma și devine medicul împăratului Marcus Aurelius. Rămâne în orașul celor 7 coline până la sfârșitul vieții.

Pentru Galenus, anatomia reprezenta temelia cunoștințelor medicale, deseori diseca animale pentru a-și îmbunătăți abilitățile chirurgicale, dar și în scopuri de cercetare. A descoperit 7 din cele 12 perechi de nervi cranieni, a descris valvele cardiace, și a observat diferențele structurale între artere și vene.

A dovedit că prin artere și vene circulă sânge, și nu aer, a arătat că vocea este controlată de creier prin intermediul nervilor, a studiat măduva spinării și funcționarea rinichilor. Cercetarea i-a fost îngrădită de piedicile în ceea ce privește disecția cadavrelor la vremea aceea, astfel că presupunerile pe care le făcea atunci când diseca animale au condus adesea la erori.

Se ghida după o combinație de idei preluate de la filozofii Platon și Aristotel, precum și de la Hippocrate, pe care Galenus îl venera. Privea corpul uman ca fiind format din trei sisteme conectate: creierul și nervii – responsabili de gândire și senzații, inima și arterele – responsabile pentru energia dătătoare de viață, ficatul și venele – responsabile de nutriție și dezvoltare.

Potrivit concepțiilor lui Hippocrate, Galenus considera că pentru a fi sănătos este nevoie de un echilibru între umori (teoria celor patru umori, din latinescul umor – lichid): flegma, bila neagră, bila galbenă şi sângele. Le considera influențate de cele patru elemente: aer, pământ, foc, apă.

Spre deosebire de Hippocrate, Galenus susținea că dezechilibrul umoral poate fi localizat în anumite organe, precum și în organism ca întreg. Această modificare a teoriei a permis medicilor să pună diagnostice mult mai complexe și să prescrie anumite tratamente pentru a restabili echilibrul organismului.

Galenus a fost atât un geniu universal cât și un scriitor prolific, fiind cunoscute aproximativ 300 de titluri de lucrări. Descoperirile sale au reprezentat o bază importantă, fiind un deschizător de drumuri în domeniul medicinei.

Viziunea și misiunea noastră

Viziune

Clinica de Recuperare „GALEN” își propune să ofere acces echitabil la servicii de recuperare medicală tuturor persoanelor care au nevoie de sprijin pentru a-și recăpăta sau îmbunătăți sănătatea, mobilitatea și calitatea vieții — indiferent de vârstă, diagnostic, statut social sau situație financiară.

Ne dorim o comunitate în care fiecare pacient este tratat cu respect, empatie și profesionalism și în care fiecare persoană are șansa reală de a-și atinge potențialul maxim prin mișcare, terapie și îngrijire personalizată.

Misiune

Misiunea Clinicii de Recuperare „GALEN” este de a oferi servicii complete de recuperare medicală, adaptate nevoilor fiecărui pacient, cu scopul de a îmbunătăți funcționalitatea, autonomia și calitatea vieții acestuia. Ne adresăm tuturor persoanelor care au nevoie de sprijin terapeutic — copii, adulți și vârstnici — indiferent de tipul afecțiunii, nivelul de mobilitate sau situația socio-economică.

Ne angajăm să furnizăm tratamente bazate pe profesionalism, competență și metode moderne de recuperare, într-un mediu sigur, curat și primitor. Fiecare pacient este tratat cu respect, empatie și atenție individuală, iar planurile de tratament sunt personalizate pentru a răspunde obiectivelor și potențialului fiecăruia. 

Prin îmbunătățirea continuă a serviciilor și prin formarea permanentă a echipei, urmărim să devenim un reper de profesionalism, responsabilitate și implicare socială în domeniul recuperării medicale.

Recenzii

GALEN MEDICAL FIZIOTERAPIE SRL

Faceți o programare!

Completați formularul de programare și vă vom contacta în maxim 24 de ore!

Încărcare...
.

Întrebări frecvente – răspunsuri competente

Regăsiți mai jos cele mai comune întrebări pe care le-am primit despre recuperarea medicală și serviciile pe care le oferim. Pentru mai multe informații vă invităm să ne vizitați la sediul nostru sau să ne sunați la numărul 0727.197.788.

Ce este fizioterapia?

Fizioterapia este o disciplină medicală care utilizează exerciții fizice, tehnici manuale și alte metode pentru a trata durerile, leziunile și afecțiunile musculo-scheletice, neurologice și cardiopulmonare.

Recuperararea medicală înseamnă, exact așa cum îi spune numele, redobândirea motricității, a libertății de mișcare și deci și a calității vieții și a bucuriei de a trăi. Aveți nevoie de recuperare dacă vă confruntați cu dureri cronice în diverse zone ale corpului (cervical, lombar, încheieturi), dacă ați suferit recent un traumatism sau o operație sau dacă aveți un diagnostic precum gonartroză sau coxartroză.

Pachetele noastre de tratament includ ședințe de fizioterapie, kinetoterapie și masaj. Consultul medical specializat este singura modalitate prin care veți afla care sunt procedurile de care aveți nevoie pentru a vă simți mai bine. Medicul va lua în considerare patologia dvs., alte afecțiuni de care puteți suferi, istoricul dvs. ca pacient și contraindicațiile anumitor proceduri.

Majoritatea procedurilor de kinetoterapie și de masaj nu au nicio contraindicație. În cazul fizioterapiei, procedurile sunt contraindicate în următoarele cazuri:
– pacientul/a este copil sau adolescent (sistemele osos și muscular sunt în plină dezvoltare, iar fizioterapia le poate afecta)
– pacienta este în perioada menstruației (procedurile de fizioterapie intensifică fluxul sângerării)
– pacientul/a are o proteză la genunchi sau la șold (gonartroză sau coxartroză operată) – în acest caz, doar procedura TECAR este sigură pentru pacient

Echipa noastră medicală este formată dintr-un medic specialist în medicină fizică și de reabilitare, care consultă și prescrie tratamentele, un kinetoterapeut, trei asistente BFKT terapeuți și un recepționer.
Astfel vă putem oferi o gamă largă de servicii de recuperare medicală de care aveți nevoie pentru a vă redobândi sănătatea.
Este important să știți că tratamentele de recuperare pot fi prescrise doar de medicul specialist în acest domeniu. Ortopedul sau reumatologul, deși au specialități înrudite, vă pot prescrie doar tratament medicamentos (antiinflamatoare și analgezice).

Vrem ca serviciile noastre să fie accesibile unui număr cât mai mare de pacienți. Din acest motiv am intrat în colaborare cu CAS Giurgiu. Tratamentele noastre pot fi de asemenea accesate în regim privat și pot fi consultate la secțiunea Prețuri.

O sesiune completă de tratament durează 10 zile. În fiecare zi veți beneficia de procedurile pe care vi le-a prescris medicul specialist.
Țineți cont de faptul că afecțiunile cronice au nevoie de o îngrijire continuă ședințele de tratament trebuie repetate la fiecare șase luni pentru eficiență maximă.

O ședință de fizioterapie poate dura între 30 și 60 de minute, în funcție de nevoile individuale ale pacientului și de tipul de tratament efectuat.

Fizioterapia poate ajuta la reducerea durerii, îmbunătățirea mobilității și flexibilității, întărirea musculaturii, recuperarea funcției după leziuni sau intervenții chirurgicale și prevenirea recurenței problemelor.

Fizioterapia nu ar trebui să fie dureroasă, deși unele exerciții sau tehnici pot provoca un disconfort temporar. Fizioterapeutul va ajusta tratamentul pentru a minimiza durerea și a maximiza beneficiile.

Este recomandat să purtați haine confortabile și largi care să permită mișcarea liberă. Îmbrăcămintea sportivă, cum ar fi tricouri și pantaloni de trening, este ideală. Va fi nevoie să vă aduceți o pereche de papuci curați pe care să îi folosiți în incinta clinicii sau să achiziționați una de la noi. Dacă vi se prescrie masaj sau kinetoterapie veți avea nevoie de asemenea de un prosop mare.

O trimitere de la medicul de familie este necesară pentru a începe fizioterapia, mai ales dacă doriți ca tratamentul să fie acoperit de asigurarea publică de sănătate.

Pregătiți-vă istoricul medical, inclusiv detalii despre orice leziuni sau afecțiuni actuale. Fiți pregătit să discutați despre simptomele dumneavoastră și obiectivele tratamentului.

În general, puteți continua activitățile zilnice normale. Medicul sau asistentele BFKT/kinetoterapeutul clinicii vă pot oferi sfaturi și ajustări pentru a vă ajuta să evitați agravarea problemei.

Timpul necesar pentru a vedea rezultatele poate varia în funcție de severitatea afecțiunii și de răspunsul corpului dvs. la tratament. Unii pacienți pot observa îmbunătățiri în câteva săptămâni, în timp ce alții pot avea nevoie de câteva luni.

Este important să participați la toate ședințele programate pentru a obține cele mai bune rezultate. Dacă ratați o ședință, contactați recepția pentru a reprograma.

Fizioterapia este, în general, sigură. Cu toate acestea, ca orice tratament medical, poate avea riscuri minore, cum ar fi durerea temporară sau disconfortul. Este important să comunicați orice probleme medicului specialist.

Personalul clinicii vă poate recomanda exerciții pe care să le efectuați acasă între ședințele de tratament. Este important să urmați aceste recomandări pentru a maximiza rezultatele tratamentului.

După terminarea programului de fizioterapie, medicul, fizioterapeutul sau kinetoterapeutul vă poate oferi un plan de exerciții de menținere pentru a preveni recidiva și a continua îmbunătățirea stării de sănătate.