fbpx
Din data de 01.08.2024 noul medic al clinicii Galen se află în contract clinic cu CAS Giurgiu! Pacienții vor putea beneficia de consultații și tratamente gratuite NUMAI în baza unui bilet de trimitere!
scolioza

Ce este scolioza și cum o putem trata?

Este o deformare tridimensională a coloanei vertebrale. Apare mai ales in copilărie și adolescență, dar poate apărea și la vârsta adultă.

Scolioza este, de obicei, identificată pentru prima oara în timpul controalelor periodice la medicul pediatru, la o examinare de rutina la școala, sau când un părinte sau un profesor observă o curbură laterală a coloanei vertebrale.

Diagnosticul oficial al scoliozei necesită confirmarea curburii laterale anormale și a rotației coloanei, precum și excluderea altor cauze posibile ale deformării

Printre simptome se numără:

  • parte de umăr este mai mare decât celălalt;
  • unul din solduri este mai mare sau mai proeminent decât celălalt;
  • talia pare neuniformă;
  • corpul se inclina într-o parte;
  • un picior poate părea mai scurt decât celălalt.

Tratament prin kinetoterapie

Kinetoterapia se adresează pacienţilor cu deviaţii ale coloanei vertebrale şi cuprinde:

  • masaj şi întindere tegumentară astfel încât să se realizeze o „dezlipire” a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);
  • educaţia posturii corecte;
  • exerciţii dinamice cu scop de asuplizare articulară;
  • exerciţii statice pentru creşterea tonusului muscular;
  • exerciţii de respiraţie dirijată, în vederea schimbării schemei respiratorii greşite.

Metodele kinetice cele mai eficiente sunt:

  • Exerciţii specifice terapiei Schroth;
  • Exerciţii dinamice şi statice din metoda Klapp şi Niederhoeffer.

Kinetoterapia trebuie efectuată de specialişti, iar la copii cu scolioză având un unghi peste 25-30 de grade folosită ca unică metodă de tratament nu dă rezultate. În aceste cazuri se asociază cu purtarea corsetului. Kinetoterapia este folosită şi postoperator. Kinetoterapia nu are nici o eficacitate în scoliozele evolutive când este utilizată ca unic tratament.

Vă puteți programa chiar de astăzi la numărul de telefon 0727 197 788.

Despre autor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să vă intereseze și